Audiențele în Facebook
Facebook Ads oferă numeroase facilități pentru promovarea afacerii tale, una din ele fiind posibilitatea de a targeta publicul țintă în mai multe moduri pe această platformă.
În vederea creării propriului set de reclame, este important să alegi audiența care îți va vedea reclamele. Când îți targetezi publicul țintă, nu alegi utilizatori specifici pentru o audiență, însă menționezi caracteristicile utilizatorilor care ar putea fi interesați de produsele, serviciile sau evenimentele tale. Aceștia sunt categoria de utilizatori cărora le este relevantă reclama ta.
Există trei tipuri de audiențe pe care le poți crea în Administrare reclame.
-
audiență salvată;
-
audiență personalizată;
-
audiență asemănătoare.
Audiența salvată este secțiunea standard din Administrare reclame. Aceasta te ajută să faci targetarea conform anumitor criterii precum: locația, vârsta, sex, limbă, date demografice, interese și comportamente. Respectiv, reclamele tale vor fi afișate utilizatorilor care îndeplinesc aceste caracteristici.
Audiența personalizată este o audiență caldă, adică o audiență formată din persoane care îți cunosc deja afacerea ta, fie că sunt clienți existenți, fie că au interacționat deja cu afacerea ta pe Facebook, Instagram sau alte platforme din on-line. De obicei, audiențele personalizate generează cele mai bune rezultate fiindcă îți permit să targetezi exact publicul care te interesează și nu este nevoie să ghicești tu care este comportamentul online al potențialului client. Datorită acestora, poți să ajungi direct la actualii clienți cu oferte noi sau la cei care sunt mai predispuși să facă o conversie pentru că deja te cunosc și au avut primul contact cu afacerea ta.
Poți crea o audiență personalizată pornind de la:
-Fișierele cu clienți: Fișierele din sistemele managementului relațiilor cu clienții (CRM) sau de la punctele de vânzare (POS), listele de e-mailuri sau alte surse de informații despre clienți.
-Activitate pe site-ul web: Adresează-te clienților existenți și altor utilizatori care au arătat interes față de afacerea ta vizitându-ți site-ul web.
-Activități din aplicația de mobil: Utilizează reclamele Facebook pentru a interacționa cu utilizatorii pe baza interacțiunilor lor cu aplicațiile tale.
-Interacțiuni pe Facebook: Adresează-te utilizatorilor care au interacționat cu Pagina ta, cu clipurile video, cu reclamele de clienți potențiali și cu experiențele pe ecran complet pe Facebook.
Audiențele asemănătoare, după cum și sună, sunt audiențe care se aseamănă cu audiențele personalizate. Când creezi o audiență asemănătoare, alegi o audiență sursă (o Audiență personalizată, creată pe baza informațiilor legate de pixel, a informațiilor din aplicația mobilă sau în funcție de fanii Paginii de Facebook). Facebook va identifica caracteristicile comune ale utilizatorilor din aceasta (cum ar fi: informații demografice sau interese) și va găsi persoane asemănătoare. Ai posibilitatea de a folosi mai multe audiențe asemănătoare în același timp pentru un singur set de reclame. Setul de reclame va afișa reclamele către persoane care se află în orice audiență asemănătoare selectată.
Acestea fiind spuse, o recomandare ar fi să lucrați în baza ipotezelor cu toate tipurile de audiențe. Doar testând o audiență, puteți realiza în timp care din acestea este cea mai potrivită pentru funcționalitatea afacerii dvs. Astfel, creând audiențele care trebuie să fie în business-ul vostru, veți salva buget și veți înțelege direcția în care trebuie îndreptată comunicarea voastră.